Best Joomla Template by Web Design

Regulament de organizare și funcționare al Consiliului local Șiria

Publicat: Miercuri, 07 Octombrie 2015

ROMANIA

ROMÂNIA

JUDEŢUL ARAD

COMUNA ȘIRIA

CONSILIUL LOCAL ȘIRIA

 

 

R E G U L A M E N T

DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI ŞIRIA

 

CAPITOLUL I

Constituirea consiliului local

 

 

Art. 1.- (1) Potrivit legii, în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor şi după îndeplinirea prevederilor art. 38 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, va avea loc şedinţa de constituire a consiliului local. Convocarea consilierilor declaraţi aleşi, la şedinţa de constituire a consiliului ,se face de către prefect, prin ordin.

(2) Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor declaraţi aleşi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, peste 3 zile se va organiza o nouă şedinţă. În acest scop prefectul va emite un nou ordin de convocare. Dacă nici de această dată nu se prezintă cel puţin două treimi din numărul consilierilor declaraţi aleşi de către biroul electoral de circumscripţie, prefectul va face o nouă convocare peste alte 3 zile, emiţând în acest scop un nou ordin.

(3) În situaţia în care consiliul local nu se poate reuni nici la această ultimă convocare, din cauza absenţei, fără motive temeinice, a consilierilor, prefectul va declara vacante, prin ordin, locurile consilierilor aleşi care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare, dacă aceştia nu pot fi înlocuiţi de supleanţii înscrişi pe listele de candidaţi respective, organizându-se alegeri pentru completare, în termen de 30 de zile, în condiţiile Legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.

(4) Ordinul prefectului prin care se declară vacante locurile consilierilor

care au lipsit nemotivat poate fi atacat de cei în cauză la instanţa de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la comunicare. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.

(5) Absenţa consilierilor de la şedinţa de constituire este considerată motivată dacă se face dovada că aceasta a intervenit din cauza unei boli care a necesitat spitalizarea sau a făcut imposibilă prezenţa acestora, a unei deplasări în străinătate în interes de serviciu sau a unor evenimente de forţă majoră.

Art. 2. - La şedinţa de constituire legal întrunită pot participa prefectul sau reprezentantul său şi primarul care a fost declarat ales, chiar dacă procedura de validare a mandatului acestuia nu a fost finalizată.

Art. 3. –(1) Şedinţa de constituire este deschisă de prefect sau de reprezentantul acestuia, care îl invită pe cel mai în vârstă dintre consilieri, precum şi pe cei 2 asistenţi ai acestuia să preia conducerea lucrărilor şedinţei .Asistenţii preşedintelui de vârstă vor fi desemnaţi cei mai tineri consilieri.

(2) După preluarea conducerii şedinţei se ia o pauză, în timpul căreia se constituie grupurile de consilieri, potrivit Statutului aleşilor locali, iar secretarul comunei prezintă preşedintelui de vârstă şi asistenţilor acestuia dosarele consilierilor declaraţi aleşi şi pe cele ale supleanţilor, aşa cum acestea au fost primite de la biroul electoral de circumscripţie. Dosarele pot fi însoţite de opţiunile scrise ale consilierilor aleşi care ocupă funcţii incompatibile, potrivit legii, cu calitate de consilier.

(3) Dacă primarul declarat ales a candidat şi pentru funcţia de consilier şi a obţinut mandatul, dosarul acestuia va fi însoţit de opţiunea scrisă pentru una dintre cele două funcţii.

(4) Prevederile alin.(3) se aplică numai în cazul în care procedura de validare a mandatului primarului a fost finalizată.

Art. 4. –(1) La reluarea lucrărilor consilierilor declaraţi aleşi vor alege prin vot deschis, exprimat prin ridicare de mâini o comisie de validare alcătuită din 3-5 consilieri locali. Numărul membrilor comisiei se stabileşte prin vot deschis, la propunerea preşedintelui de vârstă. Comisia este aleasă pe întreaga durată a mandatului.

(2) Desemnarea candidaţilor pentru comisia de validare se face de către grupurile de consilieri constituite potrivit art. 3 alin.(2). Numărul de locuri cuvenite fiecărui grup se determină în funcţie de numărul de mandate obţinut de grupul în cauză.

(3) Alegerea membrilor comisiei de validare se face individual, prin votul deschis al majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţa de constituire, iar rezultatul va fi consemnat în hotărârea nr. 1.

Art. 5 – Comisia de validare a mandatelor alege din rândul membrilor săi un preşedinte şi un secretar, cu respectarea procedurii de vot prevăzute la art. 4 alin.(3).

Art. 6 – (1) După alegerea comisiei de validare preşedintele dispune o nouă pauză,în timpul căreia va fi examinată de către comisie legalitatea alegerii fiecărui consilier pe baza dosarelor prezentate de preşedintele de vârstă, şi se elaborează propunerile de validare sau de invalidare a mandatelor. În acest scop se încheie un proces-verbal al cărui model este prezentat în anexa nr. 1 la OG nr. 35/2002.

(2) Dacă primarul, a cărui mandat a fost validat, a fost ales şi consilier şi optează pentru funcţia de primar sau dacă consilierii deţin funcţii incompatibile optează scris pentru renunţarea la funcţia de consilier va fi examinat, în vederea validării, dosarul supleantului, respectiv supleanţilor de pe aceiaşi listă, în ordinea în care cei în cauză au fost înscrişi pe lista de candidaţi.

(3) Invalidarea alegerii unui consilier poate fi propusă de comisia de validare numai dacă aceasta a constatat că au fost încălcate condiţiile de eligibilitate stabilite expres prin lege sau dacă alegerea s-a făcut prin fraudă electorală constatată de către biroul electoral , potrivit prevederilor Legii privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Invalidarea mandatului se va propune şi în cazurile prevăzute la alin.(2).

(4) Consilierii care lipsesc motivat de la şedinţa de constituire pot fi validaţi sau invalidaţi în lipsă.

(5) În cazul în care, până la data validării, un candidat declarat ales nu mai face parte din partidul pe a cărui listă a fost ales, la cererea scrisă a partidului respectiv mandatul acestuia nu va fi validat, urmând a fi validat primul supleant pe listă.

Art. 7.- (1) Validarea sau invalidarea mandatelor se face în ordine alfabetică, prin votul deschis al majorităţii consilierilor prezenţi la şedinţă. Persoana al cărei mandat este supus validării sau invalidării nu participă la vot.

(2) Rezultatul validării mandatelor se consemnează în hotărârea nr. 2 care se comunică de îndată consilierilor care au absentat motivat.

(3) Hotărârea de validare sau invalidare a mandatelor poate fi atacată de cei interesaţi la instanţa de contencios administrativ în termen de 5 zile de la adoptare sau, în cazul celor absenţi de la şedinţă, de la comunicare.

(4) Instanţa de contencios administrativ se pronunţă în cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.

Art. 8. – (1) După validarea mandatelor a cel puţin două treimi din numărul de consilieri stabiliţi potrivit legii se va proceda la depunerea următorului jurământ în limba română:”Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună-credinţă tot ceea ce stă in puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”.

(2) Jurământul se depune după următoarea procedură : secretarul comunei va da citire jurământului, după care consilierii validaţi se vor prezenta, în ordine alfabetică, în faţa unei mese special amenajate, pe care se află un exemplar din Constituţie şi Biblia.

Consilierul va pune mâna stângă atât pe Constituţie cât şi,dacă este cazul,pe Biblie, va pronunţa cuvântul  « jur », după care va semna jurământul de credinţă, care va fi imprimat pe formular special.

(3) Jurământul se semnează în două exemplare. Un exemplar se păstrează la dosarul de validare, iar al doilea se înmânează consilierului.

(4) Consilierii pot depune jurământul fără formula religioasă. În acest caz jurământul va fi imprimat pe formular fără această formulă.

(5) Consilierii care refuză să depună jurământul sunt consideraţi demisionaţi de drept, fapt care se consemnează în procesul-verbal al şedinţei.

(6) În cazul în care consilierul local declarat ales renunţă la mandat înainte de validare sau refuză să depună jurământul, se supune validării mandatul primului supleant înscris pe lista partidului politic, a alianţei politice sau a alianţei electorale respective, dacă până la validarea mandatului partidele şi alianţele politice confirmă în scris apartenenţa la partid. În cazul în care locurile rămase vacante nu pot fi completate cu supleanţi, conform legii, iar numărul de consilieri locali se reduce sub jumătate plus unu, se vor organiza alegeri parţiale pentru completare, în termen de 90 de zile.

(7) După depunerea jurământului de către cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului local preşedintele de vârstă declară consiliul legal constituit.

Declararea consiliului ca legal constituit se constată prin hotărârea nr. 3, adoptată cu votul majorităţii consilierilor locali validaţi.

 

 

CAPITOLUL II

Organizarea consiliului

 

SECTIUNEA 1

Preşedintele de şedinţă

 

Art.9.- (1) După declararea consiliului local ca legal constituit se procedează la alegerea preşedintelui de şedinţă. Alegerea se face prin votul deschis al majorităţii consilierilor în funcţie. Durata mandatului preşedintelui de şedinţă nu poate fi mai mare de 3 luni.

(2) După alegerea preşedintelui de şedinţă acesta preia conducerea lucrărilor consiliului.

(3) Rezultatul alegerii preşedintelui de şedinţă se consemnează în hotărârea nr. 4.

(4) Hotărârile nr. 1-4 se semnează de preşedintele de vârstă şi de cei 2 asistenţi ai acestuia şi se contrasemnează de secretar. Aceste hotărâri au caracter constatator. Ele nu produc efecte juridice neputând forma obiectul unor acţiuni în justiţie.

(5) Consilierul local ales în condiţiile alin. (1) poate fi schimbat din funcţie, la iniţiativa a cel puţin unei treimi din numărul consilierilor locali, prin votul majorităţii consilierilor locali în funcţie.

Art. 10. –(1) Preşedintele de şedinţă exercită următoarele atribuţii principale :

  1. conduce şedinţele consiliului local ;

  2. supune votului consilierilor proiectele de hotărâri,asigură

numărătoarea voturilor şi anunţă rezultatul votării, cu precizarea votului „ pentru ”, a voturilor„ contra ” şi „ abţinerilor ” ;

  1. semnează hotărârile adoptate de consiliul local,chiar dacă a votat

împotriva adoptării acestora,precum şi procesul verbal ;

  1. asigură menţinerea ordinii şi respectarea regulamentului de

desfăşurare a şedinţelor ;

  1. supune votului consilierilor orice problemă care intră în competenţa

de soluţionare a consiliului ;

  1. aplică,dacă este cazul,sancţiunile prevăzute de statutul aleşilor locali

sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancţiuni.

(2) Preşedintele de şedinţă îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege,de prezentul regulament cadru sau însărcinări date de consiliul

local.

 

 

SECŢIUNEA a 2 –a

Alegerea viceprimarului

 

Art. 11. –(1) Consiliul local alege din rândul membrilor săi pe viceprimar.

Alegerea se va face prin vot secret.

(2) Propunerea de candidaţi pentru alegerea viceprimarului se face de către

oricare dintre consilieri sau de grupurile de consilieri.

(3) După înregistrarea candidaturilor se ia o pauză în timpul căreia se completează buletinele de vot.

(4) Exercitarea votului se face într-o cabină special amenajată,putându-se folosi, la alegere una dintre următoarele modalităţi :

a) fiecare consilier primeşte un singur buletin de vot pe care sunt trecute numele tuturor candidaţilor. Intrând în cabina,din lista candidaţilor vor fi barate printr-o linie orizontală numele tuturor candidaţilor pe care consilierul nu doreşte să îi aleagă. Pe buletin va rămâne nebarat numele consilierului pe care doreşte să îl aleagă votantul ;

b) pe buletinul de vot scrie cuvântul « DA » în dreptul numelui celui pe care doreşte să îl voteze ;

c) alte modalităţi,la alegerea consiliului.

(5) Este declarat viceprimar candidatul care a obţinut votul majorităţii consilierilor în funcţie.

(6) În situaţia în care nu s-a întrunit majoritatea prevăzută la alin.(5),se organizează un al doilea tur de scrutin, în aceiaşi şedinţă, la care vor participa candidaţii situaţi pe primele două locuri. La al doilea tur de scrutin este declarat ales viceprimar consilierul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

Art. 12.- În cazul de balotaj se va proceda la un nou tur de scrutin, la care vor participa numai candidaţii care se află în această situaţie. Va fi declarat ales candidatul care a obţinut cele mai multe voturi.

Art. 13.-(1) Alegerea viceprimarului va fi consemnată în hotărârea nr. 5 a

consiliului local.

(2) Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul majorităţii consilierilor în funcţie, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.

(3) Pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de îndemnizaţia aferentă acestui statut.

Art. 14. – Durata mandatului viceprimarului este egală cu durata mandatului consiliului local. În cazul în care mandatul consiliului local încetează înainte de expirarea duratei normale de 4 ani, încetează de drept şi mandatul viceprimarului fără vreo altă formalitate.

 

 

 

SECTIUNEA a 3 –a

Comisiile de specialitate

 

Art. 15.-(1) După constituire consiliul local stabileşte şi organizează comisii de specialitate pe principalele domenii de activitate.

(2) Consiliul local al comunei Şiria organizează următoarele comisii de specialitate:

-a) comisia de validare- - compusă din 5 membri;

-b)comisia pentru agricultură, activităţi economico-financiare, amenajarea teritoriului şi urbanism - denumită Comisia nr.1 —compusă din 5 membri;

-c)comisia pentru activităţi social-culturale, culte învăţământ, sănătate şi familie, muncă şi protecţie socială, protecţia copiilor, sport -denumita Comisia nr.2-compusa din 5 membri;

-d) comisia pentru administraţie publică, protecţia mediului şi turism, juridică şi de disciplină, relaţii cu străinătatea denumita Comisia nr.3-compusa din 5 membri.

(3) Pot fi membrii ai comisiilor de specialitate numai consilierii.

Art. 16.- (1) Comisiile de specialitate lucrează valabil în prezenţa majorităţii membrilor şi iau hotărâri cu votul majorităţii membrilor lor.

(2) Comisia poate invita să participe la şedinţele sale specialişti din cadrul aparatului propriu al consiliului local sau din afara acestuia,în special de la unităţile aflate în subordinea consiliului. Au dreptul să participe la şedinţele comisiei şi consilierii care au făcut propunerile ce stau la baza lucrărilor comisiei.

(3) Şedinţele comisiei de specialitate sunt, de regulă, publice.

(4) Comisia poate invita şi alte persoane care să participe la dezbateri.

(5) Comisia poate hotărî ca unele şedinţe sau dezbaterea unor puncte de pe ordinea de zi să se desfăşoare cu uşile închise.

Art. 17.-(1) Numărul locurilor care revin fiecărui grup de consilieri sau consilierilor independenţi în fiecare comisie de specialitate se stabileşte de către consiliul local,în funcţie de ponderea acestora în cadrul consiliului .

(2) Nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de fiecare grup de consilieri, iar a consilierilor independenţi de către consiliu ,avându-se în vedere, de regulă, opţiunea acestora, pregătirea lor profesională şi domeniul în care îşi desfăşoară activitatea.

(3) În funcţie de numărul membrilor consiliului, un consilier poate face parte din 1-3 comisii, din care una este comisia de bază. Indemnizaţia de şedinţă se va achita numai pentru activitatea desfăşurată în comisia de bază.

Art. 18. – Fiecare comisie de specialitate îşi alege, prin votul deschis al majorităţii consilierilor ce o compun, câte un preşedinte şi un secretar.

Art. 19.- (1) Comisiile de specialitate au următoarele atribuţii principale :

  1. analizează proiectele de hotărâri ale consiliului local ;

  2. se pronunţă asupra altor probleme trimise de consiliul local spre avizare ;

  3. întocmesc avize asupra proiectelor de hotărâri şi asupra problemelor

analizate, pe care le prezintă consiliul local.

(2) Comisiile de specialitate îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului sau însărcinări date prin hotărâri ale consiliului local dacă acestea au legătură cu activitatea lor.

Art. 20.- (1) Preşedintele comisiei de specialitate are următoarele atribuţii principale :

  1. asigură reprezentarea comisiei în raporturile acesteia cu consiliul local şi

cu celelalte comisii ;

  1. convoacă şedinţele comisiei ;

  2. conduce şedinţele comisiei ;

  3. propune ca la lucrările comisiei să participe şi alte persoane din afara

acesteia, dacă apreciază că este necesar ;

  1. participă la lucrările celorlalte comisii care examinează probleme ce prezintă importanţă pentru comisia pe care o conduce ;

  2. susţine în şedinţa de consiliu avizele formulate de comisie ;

  3. anunţă rezultatul votării,pe baza datelor comunicate de secretar.

(2)Preşedintele comisiei îndeplineşte orice alte atribuţii referitoare la activitatea comisiei,prevăzute de lege, de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului sau stabilite de consiliul local.

Art. 21.-(1) Secretarul comisiei îndeplineşte următoarele atribuţii principale :

  1. efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţe a

membrilor comisiei ;

  1. numără voturile şi îl informează pe preşedinte asupra cvorumului necesar

pentru adoptarea fiecărei hotărâri şi asupra rezultatului votării ;

  1. asigură redactarea avizelor şi proceselor verbale,

(2)Secretarul comisiei îndeplineşte orice alte sarcini prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului sau însărcinări stabilite de comisie sau de către preşedinte.

Art. 22.- (1) Convocarea şedinţelor comisiei se face de către preşedintele acesteia cu cel puţin 3 zile înainte.

(2) Ordinea de zi se aprobă de comisie la propunerea preşedintelui. Oricare dintre membrii comisiei poate cere includerea pe ordinea de zi a unor probleme.

(3) Participarea membrilor comisiei la şedinţele acesteia este obligatorie.

(4) În caz de absenţă la şedinţa comisiei de bază consilierului în cauză nu i se acordă indemnizaţia de şedinţă. Dacă absenţele continuă, fără a fi motivate, preşedintele comisiei poate aplica sancţiunile prevăzute în competenţa sa de Statutul aleşilor locali sau poate propune consiliului aplicarea altor sancţiuni statutare,inclusiv înlocuirea lui din comisie.

Art. 23. – Şedinţele comisiilor de specialitate se desfăşoară, de regulă, înaintea şedinţelor consiliului, atunci când ordinea de zi a şedinţei acestuia cuprinde probleme sau proiecte de hotărâri asupra cărora i se solicită avizul.

Art. 24.-(1) Pentru dezbaterea proiectelor de hotărâri sau a celorlalte probleme repartizate comisiei preşedintele acesteia va desemna un consilier care va face în cadrul şedinţei o scurtă prezentare a problemelor aflate pe ordinea de zi, dacă aceasta nu este prezentată de iniţiator.

(2) Consilierul desemnat potrivit alin.(1) va redacta raportul comisiei,pe baza amendamentelor şi a propunerilor formulate de membrii acesteia, care au fost aprobate cu majoritatea voturilor consilierilor prezenţi.

(3) Rapoartele (avizele) întocmite de comisie vor cuprinde separat, cu motivarea necesară, atât amendamentele şi propunerile acceptate, cât şi cele respinse.

(4) Raportul (avizul) întocmit potrivit alin.(2) şi (3) se prezintă secretarului comunei care se va îngriji de multiplicarea şi difuzarea acestuia către consilieri, o dată cu ordinea de zi.

Art. 25.- Votul în comisie este , de regulă, deschis. În anumite situaţii comisia poate hotărî ca votul să fie secret, stabilit de la caz la caz şi modalitatea de exprimare a acestuia.

Art. 26.-(1) Lucrările şedinţelor comisiei se consemnează, prin grija secretarului acesteia,într-un proces-verbal. După încheierea şedinţei procesul-verbal va fi semnat de către preşedintele şi secretarul comisiei.

(2) Preşedintele poate încuviinţa ca procesele-verbale ale şedinţelor să fie consultate de alte persoane interesate care nu au participat la şedinţă, cu excepţia proceselor-verbale întocmite în şedinţele ale căror lucrări s-au desfăşurat cu uşile închise.

Art.27.- Dacă în urma dezbaterilor din şedinţa consiliului local se impun modificări de fond în conţinutul proiectului, preşedintele de şedinţă poate hotărî retrimiterea proiectului pentru reexaminare de către comisia sau compartimentul de specialitate care a întocmit avizul, respectiv raportul.

Art. 28. –(1) Consiliul local poate hotărî organizarea unor comisii speciale de analiză şi verificare, la propunerea consilierilor sau primarului.

(2) Componenţa nominală a comisiilor prevăzute la alin.(1), obiectivele şi tematica activităţii acestora, perioada în care vor lucra şi mandatul lor se stabilesc prin hotărâre a consiliului local.

(3) Comisia de anchetă va prezenta consiliului local, la termenul stabilit de aceasta, raportul întocmit în urma analizelor şi verificărilor efectuate. Raportul va cuprinde, dacă este cazul, propuneri concrete de îmbunătăţire a activităţii în domeniul supus analizei sau verificării.

Art. 29. – Operaţiunile desfăşurate în cadrul procedurii de constituire a comisiilor de specialitate,numărul şi denumirea acestora,numărul membrilor fiecărei comisii şi modul de stabilire a locurilor ce revin fiecărui grup de consilieri sau consilieri independenţi, precum şi componenţa nominală a cestora se stabilesc prin hotărârea nr. 6 a consiliului local.

 

SECŢIUNEA a 4-a

Alte dispoziţii

 

Art.30.- (1) După preluarea conducerii lucrărilor consiliului de către preşedintele de şedinţă se trece la ceremonia de depunere a jurământului de către primar, dacă procedura de validare a mandatului acestuia a fost finalizată.

(2) După prezentarea hotărârii de validare primarul va depune jurământul prevăzut la alin.(1) . art. 8, folosindu-se procedura stabilită în acelaşi text.

Art. 31.- (1) După depunerea jurământului primarul intră în exerciţiul de drept al mandatului.

(2) Pe timpul desfăşurării lucrărilor primarul este obligat să poarte eşarfă. Primarul va ocupa în sala de şedinţe un loc distinct, separat de cel al preşedintelui de şedinţă.

(3) Dacă la lucrările consiliului participă şi prefectul sau reprezentantul său, aceştia vor ocupa, de asemenea,un loc distinct, separat de cel al preşedintelui de şedinţă.

Art. 32.- Secretarul comunei participă în mod obligatoriu la şedinţele consiliului. Secretarului îi revin următoarele atribuţii principale privitoare la şedinţele consiliului local :

  1. asigură îndeplinirea procedurilor de convocare a consiliului local, la

cererea primarului sau a cel puţin unei treimi din numărul consilierilor în funcţie ;

  1. asigură efectuarea lucrărilor de secretariat ;

  2. efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţe a

consilierilor ;

  1. numără voturile şi consemnează rezultatul votării, pe care îl prezintă

preşedintelui de şedinţă ;

  1. informează pe preşedintele de şedinţă cu privire la cvorumul necesar

pentru adoptarea fiecărei hotărâri a consiliului local ;

  1. asigură întocmirea procesului-verbal, pune la dispoziţie consilierilor

înaintea fiecărei şedinţe procesul verbal al şedinţei anterioare, asupra conţinutului cărora solicită acordul consiliului ;

  1. asigură întocmirea dosarelor de şedinţă,legarea,numerotarea

paginilor,semnarea şi ştampilarea acestora ;

  1. urmăreşte ca la deliberare şi adoptarea unei hotărâri ale consiliului

local să nu ia parte consilierii care se încadrează în dispoziţiile art. 46 alin.(1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată. Îl informează pe preşedintele de şedinţă cu privire la asemenea situaţii şi face cunoscute sancţiunile prevăzute de lege în asemenea cazuri ;

  1. prezintă în faţa consiliului local punctul său de vedere cu privire la

legalitatea unor proiecte de hotărâri sau a altor măsuri supuse deliberării consiliului ,dacă este cazul, refuză să contrasemneze hotărârile pe care le consideră ilegale ;

  1. contrasemnează, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament

hotărârile consiliului local pe care le consideră legale ;

  1. poate propune primarului înscrierea unor probleme în proiectul ordinii

de zi a şedinţelor ordinare ale consiliului local ;

  1. acordă membrilor consiliului asistenţă şi sprijin de specialitate în

desfăşurarea activităţii,inclusiv la redactarea proiectelor de hotărâri sau definitivarea celor discutate şi aprobate de consiliu. Asemenea obligaţii revin şi aparatului propriu al consiliului local.

(2) Secretarul îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de lege, de

regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului sau,însărcinări date de consiliul local privitoare la buna organizare şi desfăşurare a şedinţelor consiliului.

 

 

CAPITOLUL III

Funcţionarea consiliului local

 

SECŢIUNEA a 1 – a

Atribuţiile consiliului local

 

Art. 33. - (1) Consiliul local are iniţiativă şi hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau centrale.

(2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:

a) atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local şi ale societăţilor comerciale şi regiilor autonome de interes local;

b) atribuţii privind dezvoltarea economico-socială şi de mediu a comunei;

c) atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei;

d) atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni;

e) atribuţii privind cooperarea inter-instituţională pe plan intern şi extern.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local:

a) aprobă statutul comunei, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local;

b) aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, precum şi reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local;

c) exercită, în numele unităţii administrativ-teritoriale, toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la societăţi comerciale sau regii autonome, în condiţiile legii.

(4) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. b), consiliul local:

a) aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;

b) aprobă, la propunerea primarului, contractarea şi/sau garantarea împrumuturilor, precum şi contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în numele unităţii administrativ teritoriale, în condiţiile legii;

c) stabileşte şi aprobă impozitele şi taxele locale, în condiţiile legii;

d) aprobă, la propunerea primarului, documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii de interes local, în condiţiile legii;

e) aprobă strategiile privind dezvoltarea economică, socială şi de mediu a comunei;

f) asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare implementării şi conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetăţenilor.

(5) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local:

a) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;

b) hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, , în condiţiile legii;

c) avizează sau aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism ale localităţilor;

d) atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumiri de străzi, de pieţe şi de obiective de interes public local.

(6) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local:

a) asigură, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:

1. educaţia;

2. serviciile sociale pentru protecţia copilului, a persoanelor cu handicap, a persoanelor vârstnice, a familiei şi a altor persoane sau grupuri aflate în nevoie socială;

3. sănătatea;

4. cultura;

5. tineretul;

6. sportul;

7. ordinea publică;

8. situaţiile de urgenţă;

9. protecţia şi refacerea mediului;

10. conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor, grădinilor publice şi rezervaţiilor naturale;

11. dezvoltarea urbană;

12. evidenţa persoanelor;

13. podurile şi drumurile publice;

14. serviciile comunitare de utilitate publică: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termică, iluminat public şi transport public local, după caz;

15. serviciile de urgenţă de tip salvamont, salvamar şi de prim ajutor;

16. activităţile de administraţie social-comunitară;

17. locuinţele sociale şi celelalte unităţi locative aflate în proprietatea unităţii administrativ teritoriale sau în administrarea sa;

18. punerea în valoare, în interesul comunităţii locale, a resurselor naturale de pe raza unităţii administrativ-teritoriale;

19. alte servicii publice stabilite prin lege;

b) hotărăşte acordarea unor sporuri şi altor facilităţi, potrivit legii, personalului sanitar şi didactic;

c) sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;

d) poate solicita informări şi rapoarte de la primar, viceprimar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local;

e) aprobă construirea locuinţelor sociale, criteriile pentru repartizarea locuinţelor sociale şi a utilităţilor locative aflate în proprietatea sau în administrarea sa;

f) poate solicita informări şi rapoarte specifice de la primar şi de la şefii organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local.

 

 

SECŢIUNEA a 2 –a

Desfăşurarea şedinţelor

 

Art. 34.-(1) Ordinea de zi a şedinţelor consiliului local cuprinde proiecte de hotărâri,

rapoarte ale comisiilor de specialitate,rapoarte sau informările conducătorilor unităţilor subordonate sau care se află sub autoritatea consiliului, timpul acordat declaraţiilor politice, întrebărilor, interpelărilor, petiţiilor şi altor probleme care se supun dezbaterii consiliului. Ordinea de zi este înscrisă în cuprinsul invitaţiei de şedinţă transmise consilierilor şi se aduce la cunoştinţă locuitorilor prin orice mijloc de publicitate.

(2) Proiectul ordinii de zi se întocmeşte la propunerea primarului,

Consilierilor, secretarului, comisiilor de specialitate sau la solicitarea cetăţenilor.

(3) Proiectul ordinii de zi se supune aprobării consiliului.

(4) Proiectele de hotărâri şi celelalte probleme asupra cărora urmează să se delibereze se înscriu pe ordinea de zi numai dacă sunt însoţite de avizul comisiilor de specialitate cărora le-au fost transmise în acest scop şi de raportul compartimentului de resort se întocmeşte şi se depune la secretarul comunei, înainte de întocmirea avizului de către comisia de specialitate,spre a putea fi avut în vedere de către această comisie.

Art. 35.-(1) Consilierii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările consiliului şi să îşi înregistreze prezenţa în evidenţa ţinută la secretar.

(2) Consilierul care nu poate lua parte la şedinţă este obligat să comunice acest lucru preşedintelui de şedinţă sau secretarului.

Art. 36. – Dacă în comună există delegaţi săteşti aceştia vor fi invitaţi în mod obligatoriu la şedinţele consiliului în care se discută aspecte ce interesează satul respectiv. Delegatul sătesc va fi ascultat asupra problemei discutate şi va vota. Votul său are caracter consultativ.

Art. 37. –(1) Dezbaterea problemelor se face în ordinea strictă în care acestea sunt înscrise pe ordinea de zi aprobată. Dezbaterea începe prin prezentarea pe scurt a proiectului de hotărâre sau problemei înscrise pe ordinea de zi, pe care o face iniţiatorul.

Apoi se dă cuvântul preşedintelui comisiei de specialitate şi dacă este cazul, şefului compartimentului care a întocmit raportul.

(2) După efectuarea prezentărilor prevăzute la alin.(1) se trece la dezbateri.

(3) Consilierii vor participa la dezbateri în ordinea înscrierii la cuvânt.

Preşedintele de şedinţă are dreptul să limiteze durata luărilor de cuvânt, în funcţie de obiectul dezbaterii. În acest scop el poate propune consiliului spre aprobare timpul ce va fi afectat fiecărui vorbitor, precum şi timpul total de dezbatere a proiectului. Consilierul este obligat ca în cuvântul său să se refere exclusiv la probleme care formează obiectul dezbaterii. Preşedintele de şedinţă va urmări ca prezenţa la dezbateri să se facă din partea tuturor grupurilor de consilieri.

Art. 38.-(1) Preşedintele de şedinţă va permite oricând unui consilier să răspundă într-o problemă de ordin personal sau atunci când a fost nominalizat de un alt vorbitor.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care se cere cuvântul în probleme privitoare la regulament.

Art. 39.- Preşedintele de şedinţă sau preşedintele oricărui grup de consilieri poate propune încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuţia consiliului.

Propunerea de încheiere a dezbaterii se supune votului. Discuţiile vor fi sistate dacă propunerea a fost acceptata de majoritatea consilierilor.

Art. 40.- Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii de către consilierii prezenţi la şedinţă,precum şi dialogul dintre vorbitori şi persoanele aflate în sală.

Art. 41. – În cazul în care desfăşurarea lucrărilor este perturbată, preşedintele de şedinţă poate întrerupe dezbaterile. El poate aplica sancţiunile stabilite de Statutul aleşilor locali în competenţa sa, ori poate propune consiliului aplicarea de sancţiuni corespunzătoare.

Art. 42. – Asupra proiectelor de hotărâri au loc dezbateri generale şi pe articole,consilierii putând formula amendamente de fond sau de redactare. Amendamentele formulate se supun votului consiliului în ordinea formulării lor. Dacă s-a un amendament formulat anterior, celelalte se socotesc respinse fără a se mai supune votului.

 

SECŢIUNEA a -3- a

Elaborarea proiectelor de hotărâri

 

Art. 43.- (1) Dreptul la iniţiativă pentru proiectele de hotărâri ale consiliului local aparţine primarului, consilierilor şi cetăţenilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 republicată, cap VII, art. 109-111.

(2) Proiectele de hotărâri vor fi însoţite de o expunere de motive şi vor fi redactate în conformitate cu normele de tehnică legislativă. În acest scop secretarul comunei şi personalul de specialitate din aparatul propriu al consiliului vor acorda sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate.

Art. 44.-(1) Proiectele de hotărâri se înscriu pe ordinea de zi a şedinţelor prin menţionarea titlului şi a iniţiatorului, şi vor fi afişate spre informare publică, prin grija secretarului.

(2) Proiectele de hotărâri se aduc la cunoştinţă consilierilor de îndată, cu indicare comisiilor cărora le-au fost trimise spre avizare şi cu invitaţia de a formula şi depune amendamente.

(3) Operaţiunile prevăzute la alin.2 se realizează prin grija secretarului comunei.

Art. 45.-(1) Proiectele de hotărâri şi celelalte materiale se transmit spre dezbatere şi avizare comisiilor de specialitate ale consiliului local, precum şi compartimentelor de resort ale aparatului propriu al consiliului, în vederea întocmirii raportului.

(2) O dată cu transmiterea proiectelor se va preciza şi data de depunere a raportului şi a avizului, avându-se grijă ca raportul să poată fi trimis şi comisiei de specialitate înainte de întocmirea de către aceasta a avizului.

(3) Iniţiatorul proiectului sau a altor propuneri le pot retrage sau poate renunţa în orice moment la susţinerea lor.

Art. 46. – (1) După examinarea proiectului sau propunerii comisia de specialitate a consiliului local întocmeşte un aviz cu privire la adoptarea sau, după caz respingerea proiectului ori propunerii examinate.

(2) Avizul se transmite secretarului comunei, care va dispune măsurile corespunzătoare difuzării lui către primar şi către consilieri, cel târziu o dată cu invitaţia pentru şedinţă.

Art. 47. - Proiectele de hotărâri şi celelalte propuneri, însoţite de avizul comisiei de specialitate şi de raportul compartimentului de resort din aparatul propriu al consiliului, se înscriu pe ordinea de zi şi se supun dezbaterii şi votului consiliului în prima şedinţa ordinară a acestuia.

 

SECŢIUNEA a 4 –a

Procedura de vot

 

Art. 48 .-(1) Votul consilierilor este individual şi poate fi deschis sau secret.

(2) Votul deschis se exprimă public prin ridicarea mâinii sau prin apel nominal.

(3) Consiliul local hotărăşte, la propunerea preşedintelui de şedinţă, ce modalitate de vot se va folosi, în afară de cazul în care prin lege sau regulament se stabileşte o anumită modalitate.

Art. 49.-(1) Votarea prin apel nominal se desfăşoară în modul următor : preşedintele explică obiectul votării şi sensul cuvintelor  « pentru » şi « contra ».

Secretarul comunei va da citire numelui şi prenumelui fiecărui consilier în ordinea alfabetică. Consilierul nominalizat se ridică şi pronunţă cuvântul « pentru » sau « contra », în funcţie de opţiunea sa.

(2) După epuizarea listei votul se repetă prin citirea din nou a numelui consilierilor care au lipsit la primul tur.

Art. 50.-(1) Pentru exercitarea votului secret se folosesc buletinele de vot.

(2) Redactarea buletinelor de vot va fi clară şi precisă, fără echivoc şi fără putinţă de interpretări diferite. Pentru exprimarea opţiunii se vor folosi, de regulă cuvintele « da » sau « nu ».

(3) Buletinele de vot se introduc într-o urnă .La numărarea voturilor nu se iau in calcul buletinele de vot pe care nu a fost exprimata opţiunea clara a consilierului sau au fost folosite ambele cuvinte prevăzute la alin. (2).

Art. 51. – (1) Hotărârile şi alte propuneri se adoptă cu votul majorităţii consilierilor prezenţi, în afară de cazul în care, prin lege sau regulament se dispune altfel.

(2) Abţinerile se contabilizează la voturile « contra ».

(3) Dacă în sala de şedinţe nu este întrunit cvorumul legal,preşedintele amână votarea până la întrunirea acestuia.

Art. 52.- Consilierii au dreptul să solicite ca în procesul verbal să se consemneze expres modul în care au votat, secretarul fiind obligat să se conformeze.

Art. 53. – Proiectele de hotărâri sau propunerile respinse de consiliu nu pot fi readuse în dezbaterea acestuia în cursul aceleiaşi şedinţe.

 

 

SECŢIUNEA a 5 –a

Dizolvarea consiliului local

 

Art. 54. - (1) Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept:

a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform prevederilor legale;

b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nic o hotărâre;

c) în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se poate completa prin supleanţi.

(2) Primarul, viceprimarul, secretarul comunei, prefectul sau orice altă persoană interesată poate să sesizeze instanţa de contencios administrativ cu privire la cazurile prevăzute la alin. (1). Instanţa analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanţei este definitivă şi se comunică prefectului.

(3) Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale.

(4) Cheltuielile pentru organizarea referendumului prevăzut la alin. (3) se suportă din bugetul local.

(5) Referendumul local este organizat, în condiţiile legii, de către o comisie numită prin ordin al prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectului, câte un reprezentant al primarului, al consiliului local şi al consiliului judeţean şi un judecător de la judecătoria în a cărei jurisdicţie se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Secretarul comisiei este asigurat de instituţia prefectului.

(6) Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Activitatea consiliului local încetează înainte de termen dacă s-au pronunţat în acest sens cel puţin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate.

(7) Stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului.

(8) Până la constituirea noului consiliu local, primarul sau, în absenţa acestuia, secretarul unităţii administrativ-teritoriale va rezolva problemele curente ale comunei, oraşului sau municipiului, potrivit competenţelor şi atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii.

(9) Consiliile locale pot organiza, din proprie iniţiativă sau din iniţiativa primarului, după caz, comisii mixte formate din consilieri locali, funcţionari publici şi alţi specialişti, pe perioadă determinată. Componenţa comisiilor mixte, obiectivele şi perioada de desfăşurare a activităţii acestora se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor locale. Şedinţele comisiilor mixte sunt publice.

 

SECŢIUNEA a 6-a

Suspendarea și încetarea mandatului de consilier local

 

Art. 55 (1) Mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului care, prin ordin, în termen de maximum 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului.

(2) Suspendarea durează până la încetarea situaţiei prevăzute la alin. (1). Ordinul de suspendare se comunică consilierului local, în termen de maximum 48 de ore de la emiterea ordinului.

(3) În cazul în care consilierul local al cărui mandat a fost suspendat a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii.

Art. 56. - (1) Calitatea de consilier local încetează la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales.

(2) Calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri:

  1. demisie;

b) incompatibilitate;

c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială, inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia;

d) lipsa nemotivată de la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului;

e) imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege;

f) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;

g) punerea sub interdicţie judecătorească;

h) pierderea drepturilor electorale;

h1) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales;

i) deces

(21) Cazul prevăzut la alin. (2) lit. h1) se aplică şi viceprimarului.

(3) Încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul

local, prin hotărâre, la propunerea primarului sau a oricărui consilier.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. c)-e) şi h1), hotărârea consiliului poate fi

atacată de consilier la instanţa de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Instanţa se va pronunţa în termen de cel mult 30 de zile. În acest caz, procedura prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă şi irevocabilă.

Art. 57. - Consilierii locali pot demisiona, anunţând în scris preşedintele de şedinţă, care ia act de aceasta. Preşedintele propune consiliului adoptarea unei hotărâri prin care se ia act de demisie şi se declară locul vacant.

Art. 58. - (1) Încetarea mandatului de consilier în cazul schimbării domiciliului în altă unitate administrativ-teritorială poate interveni numai după efectuarea în actul de identitate al celui în cauză a menţiunii corespunzătoare, de către organul abilitat potrivit legii.

(2) Prevederile art. 56 alin. (2) lit. e) nu se aplică în cazul în care consilierul a fost însărcinat de către consiliul din care face parte, de către Guvern sau de către Parlament cu exercitarea unei misiuni în ţară sau în străinătate. Pe durata exercitării misiunii încredinţate exercitarea mandatului se suspendă.

(3) Prevederile art. 56 alin. (2) lit. f)-h) devin aplicabile numai după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti.

Art. 59. - (1) În toate situaţiile de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia consiliul local adoptă, în prima şedinţă ordinară, la propunerea primarului, o hotărâre prin care se ia act de situaţia apărută şi se declară vacant locul consilierului în cauză.

(2) Hotărârea va avea la bază, în toate cazurile, un referat constatator semnat de primar şi de secretarul comunei sau oraşului. Referatul va fi însoţit de actele justificative.

 

CAPITOLUL IV

Întrebări, interpelări, petiţii şi informarea consilierilor locali

 

 

Art. 60.-(1) Consilierii pot adresa întrebări primarului, viceprimarului si secretarului comunei precum şi şefilor compartimentelor din aparatul propriu al consiliului local sau ai serviciilor şi unităţilor subordonate.

(2) Prin întrebare se solicită informaţii cu privire la un fapt necunoscut.

(3) Cei întrebaţi vor răspunde de regulă, imediat sau ,dacă nu este posibil la următoarea şedinţă a consiliului.

Art. 61.- Interpelarea constă într-o cerere prin care se solicită explicaţii în legătură cu un fapt cunoscut. Cel interpelat are obligaţia de a răspunde în scris,până la următoarea şedinţă a consiliului sau oral,la proxima şedinţă potrivit solicitării autorului interpelării.

Art. 62.-(1) Consilierii pot solicita informaţiile necesare exercitării mandatului, iar compartimentul, serviciul sau unitatea avizată sunt obligate să i le furnizeze la termenul stabilit.

(2) Informaţiile pot fi cerute şi comunicate în scris sau oral.

Art. 63.-(1) Orice cetăţean are dreptul să se adreseze cu petiţii consiliului local. Acestea se înscriu într-un registru special sunt analizate şi soluţionate potrivit reglementărilor legale în vigoare.

(2) Semestrial consiliul analizează modul de soluţionare a petiţiilor.

 

 

CAPITOLUL V

Aparatul permanent al consiliului local

 

Art. 64.-(1) Pentru buna organizare a lucrărilor consiliului local, apărarea intereselor sale în faţa instanţelor de judecată, precum şi pentru soluţionarea altor aspecte din activitatea sa, Consiliul Local Șiria poate crea un post cu activitate permanentă, pe care va fi încadrată, prin hotărâre, o persoană cu studii superioare juridice.

(2)Personalul din aparatul permanent al consiliului local îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea secretarului unităţii administrativ-teritoriale şi colaborează cu acesta la pregătirea şedinţelor consiliului local, asigurarea documentării şi informării consilierilor, întocmirea şi difuzarea către aceştia a dosarelor de şedinţă şi a oricăror alte materiale.

(3) Personalului angajat potrivit prevederilor art. 64, alin. 1 nu i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările ulterioare, acesta urmând a-și desfașura activitatea pe bază de contract de muncă.

(4) Selecţionarea acestor persoane se face pe bază de concurs sau examen organizat în condiţiile legii. Comisia de concurs se stabileşte de consiliul local.

Art. 65. – (1) Apărarea intereselor consiliului local în faţa instanţelor de judecată se face de persoanele angajate, potrivit art. 64, dacă acestea au pregătirea profesională corespunzătoare, sau de un apărător ales, în măsura în care asistenţa juridică nu poate fi asigurată altfel. Cheltuielile se suportă din bugetul local.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) împuternicirea se semnează de preşedintele de şedinţă.

Art. 66. – Personalul din cadrul aparatului permanent al Consiliului Local Şiria îndeplineşte următoarele atribuţii :

ACTIVITĂȚI PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA ȘEDINȚELOR CONSILIULUI LOCAL

- efectuarea lucrărilor necesare pregătirii şedinţelor Consiliului Local Şiria;

- anunţarea compartimentelor Primăriei, în timp util, cu privire la ziua, ora si locul desfăşurării şedinţei consiliului local;

- primirea si înregistrarea proiectelor de hotărâri redactate de către compartimentele primariei sau de către consilieri şi includerea acestora pe ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Local al comunei Şiria;

- verificarea existentei avizelor obligatorii, consultative si conforme prevăzute de lege, a referatelor compartimentelor de specialitate din cadrul Primăriei si a rapoartelor comisiilor de specialitate;

- verificarea existentei expertizelor, documentaţiilor tehnice, economice, planurilor urbanistice, studiilor de fezabilitate, extraselor de carte funciară actualizate, precum si a altor documente prevăzute de lege ca necesare pentru promovarea proiectului de hotărâre;

- verificarea respectării cerinţelor de elaborare a proiectelor de hotărâre;

- distribuirea, la solicitarea primarului, a viceprimarului sau a secretarului, a materialelor suplimentare a căror distribuire se impune în cadrul şedinţei;

- ţinerea evidenţei solicitărilor, recomandărilor, întrebărilor şi interpelărilor consilierilor şi comunicarea în scris, serviciilor de specialitate, pe baza repartizărilor efectuate de către primar si secretar, anunţând, totodată, ziua, ora si locul desfăşurării următoarei şedinţe ordinare a consiliului local, în cadrul căreia urmează a fi prezentate răspunsurile;

- predarea consilierilor, până la următoarea şedinţă ordinară, a răspunsurilor la întrebări şi interpelări, redactate serviciile de specialitate şi însuşite de primar;

- participarea la şedinţele comisiilor de specialitate şi ale plenului consiliului local;

ACTIVITĂȚI PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA ȘEDINȚELORCOMISIILOR DE SPECIALITATE ALE CONSILIULUI LOCAL

- înregistrarea, gruparea, multiplicarea si distribuirea materialelor pentru şedinţele comisiilor, prezentându-le mai întâi secretarului, spre studiu si avizare,

- asigurarea secretariatului şi a asistenţei juridice a comisiilor de specialitate ale consiliului local;

- îndosarierea şi arhivarea proceselor-verbale întocmite la fiecare şedinţă a comisiei şi avizele eliberate de comisie;

- redactarea corespondenţei comisiilor;

- redactarea notelor de fundamentare juridică pentru fiecare proiect de hotărâre în parte;

- prezentarea primarului şi secretarului a rapoartelor formulate de către comisii și anexarea proiectelor de hotărâri;

- sintetizarea tuturor solicitărilor comisiilor si prezentarea, în scris, secretarului si primarului;

ACTIVITĂȚI PRIVIND HOTĂRÂRILE CONSILIULUI LOCAL

- selectarea amendamentelor care au întrunit, în urma votului, majoritatea cerută de

lege şi asigură introducerea acestora în conţinutul hotărârilor adoptate;

- asigurarea inserării în cuprinsul hotărârilor a amendamentelor, completărilor si modificărilor votate;

- participarea la elaborarea proiectelor de hotărâri ale consiliului local, iniţiate de primar sau de consilieri;

ACTIVITĂȚI PRIVIND DISPOZIȚIILE PRIMARULUI

- ținerea evidenței, în registre tipizate, a dispoziţiilor Primarului,

- participarea la elaborarea proiectelor de dispoziţii, la solicitarea şefilor ierarhici;

- asigurarea, la solicitare, a informaţiilor privind elaborarea, modificarea, completarea sau revocarea dispoziţiilor;

ALTE ACTIVITĂȚI

- întocmirea documentaţiilor în vederea organizării licitaţiilor publice privind vânzări, concesionări, închirieri de bunuri proprietate privată şi publică a comunei şi licitaţii privind serviciile de utilitate publică şi în acest sens elaborează şi asigură publicarea anunţurilor;

- persoana încadrată este membru al Comisiei locale de fond funciar Şiria şi în această calitate asigură asistenţa juridică necesară, participă la şedinţele de lucru ale comisiei şi la întocmirea dosarelor cererilor, completarea lor;

- asigurarea reprezentării juridice a Comisiei locale Şiria în procesele având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, rectificări, anulări de poziţii din anexe şi rectificări, anulări de titluri de proprietate;

- predarea la arhiva unităţii a dosarelor juridice finalizate;

- semnalarea unor fapte de încălcare a legii de care a luat cunoștință în cursul desfășurării activităților proprii, în condițiile Legii nr. 571/2004;

- raportarea Primarului comunei Șiria și Consiliului Local Șiria a activităților proprii, conform fișei postului(rapoarte semestriale și anuale);

ACTIVITĂȚI DE SERVICIU CONTENCIOS

- reprezentarea Consiliului Local al comunei Şiria şi a Primarului comunei Şiria în faţa instanţelor judecătoreşti, a parchetelor şi notariatelor publice, a Oficiului Judetean de Cadastru si Publicitate Imobiliară;

- înregistrarea şi pregătirea cauzelor în care Consiliul Local sau Primarul comunei sunt parte, sens în care se asigură prezenţa la dezbateri, notificarea în registrul de termene al oficiului a datelor referitoare la termenele de judecată şi stadiul judecării cauzelor

- cunoaşterea şi aprofundarea legislaţiei în vigoare şi distribuirea spre studiu compartimentelor direct vizate;

- urmărirea executării hotărârilor judecătoreşti rămase definitive;

- acordarea asistenței juridice compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului propriu al Primarului comunei Şiria;

- instrumentarea si pregătirea dosarelor de instanță;

- vizarea de legalitate a contractelor încheiate de consiliul local și Primarul comunei Şiria cu terţii;

- acordarea asistenței juridice cetăţenilor, la cererea acestora, în cadrul programului cu publicul, în probleme ce privesc direct relaţia cu Primăria comunei Şiria– cetăţeni, fără a afecta obligaţia de confidenţialitate prevăzută de statutul personalului contractual;

- informarea zilnică către secretarul comunei, cu privire la stadiul lucrărilor pe care le are spre soluţionare.

- alte activități trasate de către ordonatorul de credite şi alte organe superioare.

 

CAPITOLUL VI

Dispoziţii finale

 

Art..67 - Stabilirea regulilor procedurale minimale pentru asigurarea transparenţei decizionale în cadrul administraţiei publice locale, alese sau numite în raporturile stabilite cu cetăţenii, au ca scop:

  • sporirea gradului de responsabilitate a administraţiei publice locale

faţă de cetăţeni,ca beneficiari ai deciziei administrative;

  • stimularea participării active a cetăţenilor în procesul de luare a

deciziilor şi în procesul de elaborare a actelor normative ;

  • sporirea gradului de transparenţă la nivelul întregii administraţii

publice .

Art. 68. - Principiile care stau la baza acestuia sunt următoarele :

  1. informează în prealabil, din oficiu a persoanelor asupra problemelor

de interes public care urmează să fie dezbătute de către consiliu local ;

  1. consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite,la iniţiativa

consiliului local în procesul de elaborare a unor acte de interes general ;

  1. participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi

în procesul de elaborare a proiectelor de hotărâri cu respectarea următoarelor reguli ;

  1. şedinţele consiliului local care fac obiectul acestei legi sunt publice ;

  2. dezbaterile vor fi consemnate şi făcute publice ;

  3. minutele acestor şedinţe vor fi înregistrate,arhivate şi făcute publice.

Art. 69. Aceste prevederi nu se aplică procesului de elaborare a actelor normative în care sunt prezentate informaţii privind :

- apartenenţa naţională,siguranţa naţională şi ordinea publică,interesele strategice,economice şi politice,precum şi deliberările autorităţii dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate ;

- valorile,termenele de realizare şi datele tehnico-economice ale activităţilor comerciale sau financiare, dacă publicarea lor aduce atingere principiului concurenţei loiale ;

Art. 70.-(1) În cadrul procedurilor de evaluare a proiectelor de acte normative , consiliul local are obligaţia să publice un anunţ referitor la această acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului şi să-l transmită către miss media centrală sau locală după caz.

(2) Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.

(3) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la

cunoaşterea publicului cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză ,avizare si adoptare de către autoritatea publică.

(4) Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare, o expunere de motive sau

după caz un referat de aprobare privind necesitatea adoptării a actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv precum şi termenul limită, locul şi modalităţile în care cei interesaţi pot transmite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul actului normativ.

(5) La publicarea anunţului autoritatea administraţiei publice va stabili o

site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, într-un spaţiu accesibil publicului şi să-l transmită către miss media centrală sau locală după caz.

(6) Autoritatea administraţiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informaţii.

(7) Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la

cunoaşterea publicului cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză ,avizare şi adoptare de către autoritatea publică.

(8) Anunţul va cuprinde o notă de fundamentare, o expunere de motive sau

după caz un referat de aprobare privind necesitatea adoptării a actului normativ propus, textul complet al proiectului actului respectiv precum şi termenul limită, locul şi modalităţile în care cei interesaţi pot transmite în scris propuneri,sugestii,opinii cu valoare de recomandare privind proiectul actului normativ.

(9) La publicarea anunţului autoritatea administraţiei publice va stabili o

perioadă de cel puţin 10 zile pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de acte normative supus dezbaterii publice.

(10) Conducătorul autorităţii publice va desemna o persoana din cadrul

instituţiei responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă, care să primească propunerile , sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.

(11) Autoritatea publică în cauză este obligată să decidă organizarea unei

întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică.

(12) În toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie să se desfăşoare în cel mult 10 zile de la publicarea datei şi locului unde urmează să fie organizate.

(13) Autoritatea publică trebuie să analizeze toate recomandările referitoare la proiectul de act normativ în discuţie.

(14) Pentru reglementarea unei situaţii de urgenţă, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă, prevăzută de reglementările în vigoare.

Art. 71.- (1) Participarea persoanelor interesate la lucrările şedinţei publice se va face în următoarele condiţii :

  1. anunţul privind şedinţa publică se afişează la sediul autorităţii

publice,inserat în site-ul propriu şi se transmite către mass-media locală, cu cel puţin 3 zile înainte de desfăşurare ;

  1. acest anunţ trebuie adus la cunoştinţă cetăţenilor şi a asociaţilor

legal constituite care au prezentat sugestii şi propuneri în scris cu valoare de recomandare referitoare la unul dintre domeniile de interes public care urmează să fie abordat în şedinţă publică ;

  1. anunţul va conţine data, ora şi locul de desfăşurare a şedinţei publice şi ordinea de zi ;

  1. Difuzarea anunţului şi invitarea specială a unor persoane la şedinţa

publică sunt în sarcina responsabilului desemnat pentru relaţiile cu societatea civilă.

  1. Participarea persoanelor interesate la şedinţele publice se va face în

limita locurilor disponibile în sala de şedinţă, în ordinea de precădere dată de interesul asociaţiilor legal constituite în raport cu subiectele şedinţei publice, stabilite de persoana care prezidează şedinţa publică.

Art. 72.- (1) Adoptarea deciziilor administrative ţine de competenţa exclusivă a autorităţii publice.

(2) Punctele de vedere exprimate în cadrul şedinţelor publice au valoare de recomandare.

Art. 73.- Minuta şedinţei publice, incluzând şi votul fiecărui membru cu excepţia cazurilor în care s-a hotărât vot secret va fi afişată la sediul autorităţii publice în cauză şi publicată în site-ul propriu.

Art. 74. – (1) Autoritatea publică este obligată să elaboreze şi să arhiveze minutele şedinţelor publice.

(2) Atunci când se consideră necesar şedinţele publice vor fi înregistrate.

Art. 75. – (1) Autoritatea publică este obligată să întocmească şi să facă public un raport anual privind transparenţa decizională,care să cuprindă :

  • numărul total al recomandărilor primite ;

  • numărul total al recomandărilor incluse în proiectele de acte

normative şi în conţinutul deciziilor luate ;

  • numărul participanţilor la şedinţele publice ;

  • numărul dezbaterilor organizate pe marginea proiectelor de acte

normative ;

  • situaţia cazurilor în care autoritatea publică a fost acţionată în

justiţie pentru nerespectarea prezentei legi ;

  • evaluarea proprie a parteneriatului cu cetăţenii şi asociaţiile legal

constituite ale acestora ;

  • numărul şedinţelor care nu au fost publicate şi motivaţia

restricţionării accesului.

(2) Raportul anual privind transparenţa decizională va fi făcut public pe site-ul propriu prin afişare la sediul propriu într-un spaţiu accesibil publicului sau prezentate în şedinţa publică.

Art. 76.- Secretarul comunei Şiria, precum şi aparatul propriu al primarului asigură consilierilor asistenţă de specialitate.

Art. 77. - Modificarea şi completarea acestui regulament se face pe baza propunerilor consilierilor, în funcţie de necesităţile apărute în perioada mandatului de funcţionare a consiliului local, cu votul majorităţii consilierilor în funcţie. Consiliul local Şiria va putea fi reprezentat în relaţia cu alte autorităţi persoane juridice sau fizice, numai de persoane desemnate prin hotarăre a Consiliului.

Art. 78. – Prezentul regulament de organizare şi funcţionare a Consiliului local Şiria a fost întocmit în baza Legii nr. 215/2001, modificată prin Legea 286/2006 şi republicată, Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale aprobat prin OG nr. 35/2002; Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Art. 79.- Prevederile prezentului regulament se completează corespunzător cu prevederile Statutului aleşilor locali şi a Legii nr. 215/2001 republicată.

Art. 80.- Începând cu data aprobării prezentului Regulament îşi înceteaza aplicabilitatea Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului Local al comunei Şiria aprobat prin Hotarârea nr. 96/24.07.2012.

Art. 81. - Orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale poate face plângere în conformitate cu prevederile Legii 554/2001 privind Contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare.

Art. 82. - Încălcarea de către consilieri a obligaţiilor ce le revin în exercitarea mandatului constituie abatere şi se sancţionează potrivit prevederilor legii statutului aleşilor locali.

 

PREŞEDINTE, SECRETAR,

Trif Ioan Sârb Gabriela

20