Turismul

În zonă găsim un peisaj cu notabile calităţi, datorate în primul rând saltului spectaculos de peste 250 metri, care se petrece chiar pelinia mediană a satelor. Trecerea de la câmpie la versanţii stâncoşi ai masivului Zarand este însoţită de trecerea de la o vegetaţie specifică culturilor agricole de şes la combinaţia de ariditate şi verde intens din zonele denivelate. Văile adânci şi abrupte, şeile ascuţite şi conglomeratul stâncilor care avansează până spre intravilanele localităţilor sunt nenumărate motive ale spectaculosului natural care s-a pus deseori în slujba omului.

Cetăţi căţărate pe vârfuri sau în puncte strategice, ruine de biserici care domină zona, aşezări care se urcă pe versanţii muntelui constituie replici din sfera tradiţiei edificării ale conformaţiilor naturale. Se poate adăuga vegetaţia, care se concentrează în câteva locuri prin combinaţii interesante de păduri şi lăstăriş sau păduri, ca şi peisajul particular al teraselor cu viţă de vie.

Deasupra Şiriei se văd şi acum ruinele cetăţii feudale, ridicată probabil în secolul al XIII-lea, la care se poate ajunge pe un drum bine practicabil, care porneşte din centrul comunei. Se pare ca partea cea mai veche a fost donjon-ul, restul zidurilor adăugându-i-se treptat până în sec. XVI. In 1331 cetatea dispunea deja de o garnizoană însemnată condusă de un castelan. La construirea părţilor vechi ale cetăţii au fost folosite şi cărămizi romane, ştampilate cu semnul Legiunii a XIII-a Gemina.

Sub dealul cetăţii se poate vizita castelul Bohus, construit în prima jumatate a secolului al XIX-lea. Castelul constă dintr-un singur corp de clădiri cu 30 de camere. Partea principală are o faţadă şi terasa prevăzute cu coloane dorice. Castelul reprezintă tipul conacului de câmpie, construit în stil neoclasic. In această clădire au fost duse tratative între generalul Gorgey, comandantul suprem al armatei revoluţionare maghiare din 1848-1849, şi generalul Frolov, împuternicitul ţarist în preajma capitulării necondiţionate din 13 august 1849. Convorbirile au avut loc în actuala sala a bibliotecii comunale.

In castel este instalat muzeul memorial închinat marelui scriitor roman Ioan Slavici (1848-1925) născut la Siria. Muzeul, inaugurat în 1960, prezintă momente din copilaria, anii de şcoala primară petrecuţi la Siria, apoi din anii studiilor de la Arad, Timişoara, Budapesta şi Viena. Vizitatorul poate cunoaşte astfel aspecte din vasta activitate literară, politică şi pedagogică a lui Ioan Slavici. O serie de obiecte ale scriitorului sunt păstrate aici, cum ar fi biroul său de lucru, mobila din sufrageriea locuinţei sale de la Bucureşti, manuscrise, ediţii din operele sale.

Tot în castelul Bohus se găseşte şi o expoziţie permanentă consacrată compozitorului Emil Montia (1887-1965). Născut la Şicula, cea mai mare parte a vieţii sale a petrecut-o în comuna Şiria, trăind în casa din strada Spiru Haret nr. 130. Expoziţia prezintă o serie de exponate care oglindesc viaţa şi prodigioasă lui activitate muzicală, inspirată din nesecatul izvor al creaţiei populare. Se poate vedea aici mobilierul camerei de lucru, pianul şi violoncelul compozitorului, ca şi diferite ediţii ale principalelor sale lucrări: "Fata de la Cozia", "Cercel", "Moştenitorul", "La fântana cu găleata", etc.