DISPOZIŢIA NR. 41 din data de 10.01.2014


DISPOZIŢIA NR. 41

din data de 10.01.2014

         Primarul comunei Şiria, având în vedere necesitatea efectuării inventarierii generale anuale a patrimoniului şi referatul nr. 193/13.0.1.2014 înaintat de şeful biroului financiar-contabil, prin care sunt propuse comisiile de inventariere,

            ţinând cont de prevederile:

– art. 7, alin.1Legii nr. 82/1991 Legea contabilităţii, republicată;

– art.2 alin.1 și 2 și art. 4 alin.1 din O.M.F.P. nr.2861/2009  pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;

în temeiul art.68 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată

D I S P U N E:

            Art.1 Începând cu data prezentei se constituie comisia principală pentru inventarierea anuală a patrimoniului Unităţii Administrativ – Teritoriale Şiria în următoarea componenţă:

–          Buzdugan Viorel, viceprimar – preşedinte;

–          Sârb Gabriela, secretar – membru;

–          Oprea Dan, consilier juridic – membru.

            Art.2 Începând cu data prezentei, pentru inventarierea anuală a patrimoniului Unităţii Administrativ Teritoriale Şiria, se constituie următoarele comisii:

Nr. comi-sie

Componenţa comisiei

(numele, prenumele, funcţia)

Obiectul inventarierii

Locul inventarierii

Numele şi prenumele gestionarului

Intervalul de timp

1

Iancu Irina, preşedinte

Mij fixe , obiecte inventar , materiale alte valori-buget local

UAT Comuna Siria

Agrima Angelia

10-21.01.2014

 

Suciu Cătălin Răzvan, membru

       
 

Pop Maria, membru

       
 

Crișan Mircea, membru

       

2

Iakab Maria, preşedinte

Mijloace fixe, obiecte inventar, materiale alte valori-donatii, phare finantate partial din venit proprii autofinanţate, in afara bugetului local

UAT Comuna Siria

Agrima Angelia

10-21.01.2014

 

Varadeu Marinela, membru

       
 

Sofica Mircea, membru

       

3

Igaz Zoltan, presedinte

Bunuri dom public si privat , investitii, terenuri

UAT Comuna Siria

Pintean Cosmin

Iancu Irina

10-21.01.2014

 

Mihăicuța Oana, membru

       
 

Petcovici Emilia, membru

       

Art.3(1)Inventarierea anuală a bunurilor aflate în evidența contabilă a Școlii Gimnaziale „Ioan Slavici” se va efectua de către o comisie constituită prin Dispoziție a directorului acestei unități.

(2) Rezultatul inventarierii menționată la alin.1 se va comunica Primăriei comunei Șiria până la data de 21.01.2014.

Art.4 Pentru instruirea comisiei de inventariere se împuterniceşte d-na Rentz Melinda – şef birou financiar-contabil.

            Art.5 Pentru primirea listelor de inventariere, verificarea calculelor, confirmarea soldului scriptic şi calcularea diferenţelor valorice, pentru fiecare cont contabil, înregistrarea în registrul inventar va fi efectuată de d-na Rus Daniela , consilier  în cadrul biroului financiar-contabil.

            Art.6 Operaţiunile de confirmare a creanţelor, obligaţiilor, disponibilităţilor în bănci şi în trezorerie, casă şi de comunicare a listelor de inventar cu bunurile aparţinând terţilor, vor fi efectuate de d-l Suciu Cătălin-Răzvan, inspector fiscal în cadrul biroului financiar-contabil.

            Art.7 Întocmirea situaţiilor analitice distincte pentru justificarea soldurilor sintetice, care nu conţin bunuri, va fi executată de d-na Rus Daniela, consilier în cadrul biroului financiar-contabil;

            Art.8 Lucrările de inventariere se vor desfăşura în perioada 10.01.2014 – 21.01.2014, iar valorificarea inventarierii se va efectua în perioada 22.01.2014 – 25.01.2014.

            Art.9 Dispoziţia se comunică cu:

–          Prefectura Judeţului Arad,

–          Membrii Comisiei şi a Subcomisiilor.

–          Școala Gimnazială „Ioan Slavici”.

    

            P R I M A R

                 ing. Bot Valentin                                          

  A V I Z A T  

SECRETAR

Sârb Gabriela

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support