Prezentare generala

 Teritoriul administrativ al comunei are o suprafaţă de 12106 ha şi se desfăşoară la contactul dintre Câmpia Aradului cu Munţii Zărandului.

Din punct de vedere administrativ comuna este alcătuită din trei sate: Şiria – sat reşedinţă de comună situat la o distanţă de 28 km faţă de municipiul Arad, Galşa şi Mâsca

Populaţia comunei număra la ultimul recensământ 8140 locuitori din care 81,3% erau români, 4,4% maghiari, 12,0% rromi, 1,8% germani, 0,2% ucrainieni şi 0,3% alte naţionalităţi şi populaţie nedeclarată.

Prima atestare documentară a localităţii Şiria, veche reşedinţă de cnezat, datează din anul 1169. Satul Galşa este atestat documentar între 1202-1203 şi satul Mâsca este atestat documentar în anul 1331.

Deşi economia comunei este una predominant agrară, în ultima perioadă sectorul economic secundar şi terţiar au avut evoluţii ascendente. Comuna este cunoscută ca un important centru viticol al regiunii. Dintre resursele exploatabile ale comunei amintim granitul şi calcarul, roci pentru construcţii care se exploatează la Galşa.

Potenţialul turistic al comunei este unul de mare valoare. Ruinele Cetăţii Şiriei, cetate ce a avut un rol deosebit în istoria României, este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale comunei. Cetatea este datată din secolul al XIII-lea şi de-a lungul timpului a fost posesiunea lui Iancu de Hunedoara (1444), a fost ocupată de răsculaţii lui Gheorghe Doja, a fost garnizoană militară a lui Mihai Viteazu, fiind considerată un important punct strategic al regiunii, rol jucat pînă în anul 1785 când afost distrusă de trupele habsburgice. În 13 august 1949 armata maghiară condusă de Görgey Arthur, pe câmpia aflată sub cetatea Şiria a capitulat în faţa generelului rus Rüdiger. Depunerea armelor de la Şiria a însemnat sfârşitul revoluţiei din 1848-49.

De această comună se leagă numele a două mari personalităţi: Ioan Slavici – scriitor român (1848-1925) şi Emil Monţia – compozitor român de mare valoare. Amintirea acestora este evocată în cadrul expoziţiilor permanente ale Muzeului Memorial "Ioan Slavici" găzduit în castelul "Bohuş", monument de arhitectură construit în stilul neoclasic şi datat din anul 1838.

În faţa muzeului, busturile lui Ioan Slavici şi Mihai Eminescu, stau alături de statuia baronesei Antonia Bohuş şi bustul lui Ioan Rusu Şirianu, obiective înscrise în patrimoniul cultural al ţării.

Alte obiective turistice de mare valoare sunt biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" din Şiria – monument de arhitectură datat din 1700-1750, mormântul lui Emil Monţia, biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Galşa – monument de arhitectură datat din anul 1746, castelul construit în stil baroc din Galşa – monument de arhitectură datat din secolul al VII-lea, biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Mâsca – monument de arhitectură datat din anul 1703, mănăstirea şi schitul Feredeu şi nu în ultimul rând pensiunile turistice şi viile şirienilor ce urcă pe versanţii vestici ai Zărandului până sub vârful Cucurbăta.

Date istorice

 Prima atestare documentară a localităţii Şiria, veche reşedinţă de cnezat, datează din anul 1169. Satul Galşa este atestat documentar între 1202-1203 şi satul Mâsca este atestat documentar în anul 1331.

Depăşind etapa preistorică, semnele unei locuiri dacice, continuată apoi cu una romană, sunt atestate în zonă de unele documente.

În privinţa etapei dacice, sunt aduse, de pildă, argumente serioase că Ziridava antică ar trebui căutată la Şiria (Syri în documentele medievale). Unul dintre argumente se referă la coincidenţa dintre coordonatele Ziridavei (conform celor furnizate de Ptolemeu) şi cele ale Şiriei, menţionate recent de Teodor Vostinaru. În orice caz, sunt dovezi ale existenţei unei cetăţi dacice (dava), care este plauzibil să fie antecesoarea uneia dintre cetăţile feudale de aici. Cel mai plauzibil amplasament ar fi Cetatea Şiria, care ocupa un sit specific pentru o cetate dacică, sau cel de la est de cetatea medievală, unde toponimul Cetatea cea bătrână se referă la o înălţime asemănătoare cu cele ale davelor dacice şi atestă existenţa unei mai vechi fortificaţii. Sigură este şi descoperirea în punctul Jitei a unei aşezări dacice din secolele II-III d. C.

Cetatea SirieiÎn etapa romană, deşi zona nu făcea parte din cele trei provincii romane, numeroase urme arheologice pledează pentru o staţionare romană aici, cel puţin între 106-271, deci pe perioada ocupaţiei Daciei de către romani, până la retragerea la sud de Dunăre. Urmele unui turn descoperit în apropierea cetăţii medievale se consideră a fi de origine romană. De asemenea, au mai fost descoperite monezi romane şi ceramică romană în zona cetăţii

În perioada premedievală, peste teritoriul podgoriei Şiriei trec numeroase popoare migratoare. În ciuda acestor invazii, zona Şiriei este locuită în continuare.

Odată cu instituirea aici a Regatului Maghiar, documentele şi datele referitoare la la zonă şi la aşezarările sale sunt mai numeroase şi mai sigure.

O atestare timpurie a Şiriei datează din cca 1169, când se întăreşte o danie regală către mănăstirea din Saniob (în Bihor), prilej cu care sunt amintite 20 de vii cu 9 gospodării. Dania fiind întărită atunci, vechimea aşezării ar fi evident mai mare.

Prima atestare sigură şi foarte cuprinzătoare a Şiriei se petrece îm 1331, când, printr-un document sunt amintite toate localităţile: Şiria (Syri), Galşa (Galosa), Mâsca (Nesth). Documentul este dat de regele Carol Robert de Anjou, care dăruieşte cetatea lui Desideriu Szechz, pentru serviciile aduse coroanei.

O serie de evenimente ulterioare demonstrează importanţa locului şi mai cu seama, a cetăţii. Cetatea este succesiv deţinută de regalitatea maghiară, Gheorghe Brancovici, de Iancu de Hunedoara, de familia Bathorz. În secolul XV, sub regele Matei Corvin, domeniul cetăţii Şiria număra 99 de localităţi, iar în 1525, conform urbariului, are 121 localităţi, între care 3 oraşe şi mai multe târguri. Sunt consemnate 2037 familii de iobagi şi jeleri. Şiria singură număra 103 capi de familie, din care 79 de iobagi viticultori.

Până în momentul cuceririi otomane, Şiria trece prin momente extrem de grele: răscoale, asedii, distrugeri. Un moment important îl reprezintă cucerirea sa de către răsculaţii lui Gheorghe Doja, în 1514.

În 1566, la puţin timp după ce devenise proprietatea lui Ioan Sisismund, Şiria, împreună cu Pâncota, Ineu şi Dezna sunt cucerite de turci. Până în 1693, sub ocupaţie otomană, cetatea Şiriei nu este scutită de evenimente.

În 1744 Şiria aparţinea plasei Pâncota , apoi plasei Galşa. Doi ani după, Şiria devenea sediul plasei Zărand, după ce în 1745 devenise sediul comitatului omonim. În secolul XVIII Şiria era cel mai mare târg al judeţului , după Arad.

După ce în 1918 s-a proclamat unirea zonei cu România, în 1919, la 17 aprilie, armata română intră în Şiria. După acest episod, în ciuda tentativei de a transfera sediul plasei la Pâncota, ea va rămâne la Şiria, până la noua împărţire teritorial administrativă din 1968, când devine sediu de comună.